Omul sufletului meu...

1 octombrie are o semnificatie foarte speciala pentru mine. In urma cu 8 ani am ales sa raspund celei mai mari provocari a vietii mele si anume, inceperea unei relatii cu un navigator. Ce-i drept, la vremea respectiva domnul era in ultimul an la Academie, prin urmare, nu aveam o idee clara cu privire la ceea ce presupunea jobul sau (in afara de faptul ca va pleca pe mare) si nici sacrificiile pe care urma sa le facem fiecare in parte. Sincera sa fiu, nici nu-mi pasa prea tare. Eram indragostita lulea si nu voiam decat sa traiesc clipa. Ma consideram o persoana norocoasa, caci acest om minunat intrunea toate calitatile barbatului ideal, in viziunea mea, si cel mai important, ma iubea.

Anii au trecut rand pe rand, amandoi ne-am maturizat si, in pofida plecarilor lui, dragostea noastra a ramas la fel de vie. Oricat de dificil ne-ar fi fost uneori, nu am uitat niciodata ce era mai important: relatia noastra. Lucrurile si-au urmat cursul firesc, concretizandu-se dupa cativa ani cu o casatorie.

Viata alaturi de un navigator este frumoasa, dar nu este usoara. Spun asta bazandu-ma pe o fraza pe care am citit-o undeva si care mi s-a parut foarte relevanta: in calitate de iubita/sotie de navigator trebuie mai intai sa-ti asumi faptul ca desi in teorie nu esti singura, practic jumatate din viata ti-o vei petrece astfel. Suna dur, dar e o realitate pe care cu cat o imbratisezi mai repede, cu atat vei incepe sa privesti lucrurile mai detasat si sa faci fata provocarilor zilnice mai usor. Trebuie sa inveti sa te descurci in orice fel de circumstante si sa te resemnezi la gandul ca la cele mai multe sarbatori sau evenimente importante el nu va putea fi prezent. Trebuie sa accepti probabilitatea ca el sa se afle in mijlocul unui ocean atunci cand tu poate vei trece prin momente de cumpana si nu doar ca nu va putea sa te stranga in brate si sa-ti ofere sprijinul sau, dar nu te va putea consola nici verbal.

Multe prietene m-au intrebat de-a lungul timpului cum reusesc sa duc acest stil de viata. Raspunsul e foarte simplu: imi iubesc navigatorul foarte mult!! Pe de alta parte, cred ca intr-o oarecare masura are importanta si caracterul unei femei, pentru ca sunt multe cele care desi iubesc, nu sunt dispuse sa petreaca mult timp departe de partenerul lor. Pur si simplu nu fac fata singuratatii.

Paradoxal este faptul ca, in ciuda atator ani care au trecut si a atator voiaje care ne-au rapit zeci de momente pe care le-am fi putut petrece impreuna, nu am ajuns inca in acel punct in care sa pot afirma ca totul a devenit mai usor. Dimpotriva, am impresia ca fiecare despartire e din ce in ce mai grea. De fiecare data cand ajungem in aeroport si stiu ca trebuie sa-l sarut si sa-l imbratisez pentru ca nu o voi mai putea face in urmatoarele 4-5 luni, am senzatia ca mica mea lume se prabuseste. Ma simt ca si cum cineva ar veni, mi-ar smulge inima din piept, ar frange-o in mii de bucatele pe care ulterior mi le-ar oferi zicandu-mi pe un ton sarcastic:"Care-i problema?Ai atatea luni la dispozitie sa-ti revii!" Si e evident ca asa se intampla, pentru ca pana la urma timpul le vindeca pe toate, insa tot el e cel care curge in defavoarea noastra. Nu degeaba se spune ca tot ceea ce avem cu adevarat e prezentul.


Unii zic ca in viata nu putem avea totul si ca de fapt aceasta reprezinta doar un lung sir de compromisuri si sacrificii. Poate ca este asa, dar cred ca daca nu ar exista si acele momente grele, nu am mai fi capabili sa le apreciem pe cele frumoase, nu am mai sti sa facem diferenta intre necaz si fericire, intre neimpliniri si satisfactii.

Sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce exista in  prezentul meu, nu regret niciuna dintre alegerile facute si nu-mi pot imagina viata mea altfel decat este acum.

Epilog. To my beloved husband

You're the most amazing man on the earth! You're kind and handsome...and smart...and funny and you're mine! You're the love of my life and there's no one else i'd rather be with!

I Love You!